CFR Cluj și Viitorul au încheiat le egalitate prima repriză a Supercupei României, meci care poate fi urmărit aici! În prelungirile primei reprize, între fotbaliștii campioanei s-a iscat o ceartă, în care au fost implicați Billel Omrani și Valentin Costache.
Scorul de 0-0 s-a păstrat de-a lungul primei reprize din Supercupa României, iar nervii și-au făcut apariția încă din primul meci al sezonului 2019-2020. În minutul 45+2, înainte ca centralul să trimită echipele la vestiare, Omrani s-a răstit la Costache.
Mijlocașul român a luat o acțiune pe cont propriu, din afara careului, reușind să dribleze doi adversari. Deși putea să paseze în fața porții odată intrat în careu, Costache a preferat să facă o mișcare în plus, iar Iacob l-a blocat. Acțiunea a fost irosită de CFR, iar Omrani și-a ieșit din minți.
Francezul aștepta pasa între fundașii Viitorului, dar aceasta nu a mai venit și și-a vărsat nervii pe Costache, pe care l-a acuzat că i-a pasat: „Dă-i, dă-i!”, s-a citit pe buzele lui Omrani. La scurt timp de a această fază, centralul a fluierat finalul primei reprize.
GALERIE FOTO aici cu Omrani și Costache!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER